Verset Uitat

Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!

Minte-mă din nou, spune-mi că exişti,
Cere-mi să îţi dau tot ce-am clădit!
Zece sunt uitate, zece-am inventat,
Peste vieţi curate umbre-am aruncat...

Dacă sunt aici numai ochii mei,
Nu vreau să ascund focul din ei...
Singuri am trădat şi moartea lumii-n-noi.
Trei priviri ascunse, toate sunt acum... două.

Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!

Simte-acum şi tu, vântul ca un foc,
Şterge lacrimi vii de pe chipul mort.
Nimeni nu mai simte viaţa ca un dar,
Raiul e în lume, noi suntem în iad... Da!